Nocturna Bibliotecilor 2017 – Bucuria lecturii se recâștigă la bibliotecă


Eveniment cultural național de activare nocturnă a bibliotecilor, inițiat de Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), Nocturna Bibliotecilor 2017 își va întâmpina oaspeții în perioada 29-30 septembrie.

La această a VIII-a ediție a “nopții albe” a bibliotecilor sunt așteptați să participe biblioteci din București și din țară, care vor propune programe personalizate pentru toate categoriile de vârstă. Pentru cei care doresc să se alăture inițiativei de a-și petrece noaptea la bibliotecă, într-o companie agreabilă, și să experimenteze diferite activități de timp liber, acest prilej este unul inedit și promițător.

Obiectivul principal al acestei campanii este acela de a atrage în spațiile de bibliotecă un număr cât mai mare de utilizatori și de a crea o mai bună legătură între bibliotecari și diferitele segmente de public, într-o manieră relaxată și prietenească.

Prin campanii naționale de tipul “Nocturnei Bibliotecilor”  dorim să atragem alături de noi scriitori, critici literari, poeţi, povestitori, care să împărtășească publicului din experiența și bucuria lor de a trăi în compania cărților.

Bibliotecile participante sunt invitate să comunice programele propuse pentru prezenta ediție a Nocturnei Bibliotecilor la adresa de email anbpr_ro@yahoo.com până cel târziu vineri, 22 septembrie a.c. pentru a le putea integra într-un comunicat de presă unitar la nivel național si pentru a le putea accesibiliza pe website-ul ANBPR.

Afișul Nocturnei Bibliotecilor este accesibil aici.

Vă așteptăm alături de noi!

Această intrare a fost publicată în programe . Pune legătura în semnele de carte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *