Promovarea rolul bibliotecilor în implementarea agendei ONU 2030


Asociația Bibliotecarilor din Republica Moldova (ABRM)  împreună cu Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), cu susținerea Federației Internaționale a Asociațiilor de Bibliotecari și Biblioteci (IFLA) prin Programului Internațional de Advocacy (IAP) invită bibliotecarii din cele două țări să participe la un atelier unic: Promovarea rolul bibliotecilor în implementarea agendei ONU 2030 și a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă stabilite de ea.

În perioada 29-30 martie 2018 cele două asociații vor găzdui în Chișinău un atelier de două zile privind modul în care activitatea bibliotecilor susține Agenda 2030 de dezvoltare durabilă. Atelierul este organizat în parteneriat cu (IFLA) prin Programului Internațional de Advocacy (IAP).  La acest atelier vor lua parte 10 bibliotecari din România şi 10 din Republica Moldova, bibliotecari care au susținut până acum sesiuni de training sau informare pentru colegii lor și sunt interesați de activitatea de advocacy în cadrul profesiei.  

Invitata specială a acestui workshop este Vesna Vuksan, bibliotecară din Serbia, participantă în cadrul programului de leadership IFLA și coordonator al Grupului IFLA pentru bibliotecari noi (NPSIG). Vesna Vuksan a participat împreună cu reprezentanții ONU la New York la întâlnirea Viziunea Globală a IFLA .

În cadrul atelierului, accentul principal se va pune pe discutarea obiectivelor de dezvoltare durabilă ale Agendei 2030 a ONU în relație cu activitatea bibliotecilor în vederea dezvoltării de strategii pentru implementarea și promovarea bibliotecilor și a muncii bibliotecarilor la nivel național.

Persoanele interesate trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  • Să fie membri ai unei asociații profesionale a bibliotecarilor din România sau Republica Moldova;
  • Să aibă experiență de trainer sau organizator de evenimente;
  • Să fie preocupate de promovarea activității și serviciilor de bibliotecă;
  • Să aibă posibilitatea să organizeze ateliere pe plan local.

Persoanele selectate să participe trebuie să se asigure că dețin acordul directorului sau al conducerii autorității finanțatoare pentru această deplasare. Pe baza IAP, participanții din afara Chișinăuluivor beneficia de acoperitea costurilor de cazare (integral) și decontarea celor de transport (în limita a 100 USD).

Doritorii sunt invitați să completeze formularul:  https://goo.gl/forms/typ112YMNJHiAiHq1 până la data de 5 februarie.

Agenda 2030 și bibliotecile

Agenda 2030 reprezintă un plan ambițios, asumat de toate țările ONU în vederea eradicării sărăciei extreme, combaterea inegalităților și protejării planetei.

Bibliotecile sunt instituții cheie în îndeplinirea acestor obiective, mai ales în ceea ce privește accesul la informații, educație și cultură.  

“În societatea cunoașterii, bibliotecile sunt cele care oferă acces și oportunități tuturor și fiecăruia în parte” (Declarația de la Lyon).

Bibliotecile din Republica Moldova și România, prin serviciile lor, ajută deja la îndeplinirea unora dintre aceste obiective de aceea ABRM și ANBPR și-au propus, cu ajutorul bibliotecarilor implicați, să adune și să promoveze bunele practici din bibliotecile noastre.

Bibliotecile din România și Republica Moldova contribuie la dezvoltarea unei societăți mai bune și este timpul să spunem cât mai convingător acest lucru.

Pentru a afla cum puteți participa la acest proiect vă invităm să urmăriți site-urile și paginile de Facebook ale ABRM și  ANBPR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *