Ultimele pregătiri pentru Conferința ANBPR BiblioPUBLICA


În perioada 27-28 aprilie 2017, ANBPR va organiza Conferința Națională BiblioPUBLICA, având ca temă „Bibliotecile – parteneri în dezvoltarea creativă a utilizatorilor”. Conferința va avea loc la Hotel Lev’Or, Str. Occidentului Nr. 25, Sector 1, București, în coordonarea ANBPR.

Activitatea bibliotecilor este din ce în ce mai mult influențată de diferite forme de inovație și creativitate. Indiferent că ne referim la dezvoltarea de servicii moderne, sau la noi forme de interpretare a celor tradiționale, creativitatea și abordarea imaginativă din partea  bibliotecarilor și a utilizatorilor deopotrivă determină diversificarea ofertei cultural-educative și implicit fidelizarea audiențelor.

De aceea, tema ediției de primăvară a Conferinței ANBPR din acest an se dorește a fi un prilej de reflecție privind activitatea bibliotecilor, de data aceasta din perspectiva implicării în activități  creative pentru utilizatori. Este de așteptat ca evenimentul de la București să antreneze în jur de 150 de participanţi.

Cu acest prilej, vom implica, de asemenea, trei importanți experți internaționali, din SUA, Grecia și Bulgaria – Brandy Bates, Marina Giareni și Dinka Spirovska – cu o vastă  expertiză în domeniul lecturii intergeneraționale, al educației adulților aplicabile în activitățile promotorilor culturali și, respectiv, al alfabetizării și design-ului media, prin intermediul artelor vizuale.

Programul Conferinței va include, pe lângă sesiunile de prezentări în plen, următoarele ateliere paralele, la care vă invităm să asistați sau să participați cu prezentări:

Ziua 1:

  1. Lectura intergenerațională – resursă de inovație pentru utilizatori (Brandy Bates) 
  2. Bibliotecile pentru copii – centre de educație prin creativitate (Ruxandra Nazare) 
  3. Cultivarea parteneriatelor –  între abordarea utilitară și advocacy (Ioana Crihană, Marina Giareni)
  4. Servicii pentru public organizate cu implicarea voluntarilor (Margareta Tătăruș)
  5.  Visual Literacy: Growing essential skills in the library (Dinka Spirovska)

Ziua 2:

  1. Design Thinking (Marlene Angheluță)
  2. “Unforgettable”. Create Your Library Story (Marina Giareni)
  3. Comunicarea și gândirea laterală (Victor Blănaru)
  4. Jocuri de imaginație – invitație de a spune și de a asculta povești (Anca Vasilescu)
  5.  Introducere în facilitarea parteneriatelor (Sanda Foamete)

Vă așteptăm alături de noi și vă rugăm să confirmați participarea, prin completarea Formularului de înscriere participant și, respectiv, a Formularului de înscriere lucrare, de mai jos, până la data de 14 aprilie 2017, orele 14.00, la adresele anbpr_ro@yahoo.com, în atenția d-rei Alexandra Stîngă, Asistent Director, cu CC la: ioanacrihana@yahoo.com, Director Executiv ANBPR.

Invitație

Formular înscriere participant

Formular înscriere lucrare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *