Cea de-a 4-a ediţie a Şcolii de Vară pentru Tinerii Bibliotecari


În perioada 1-6 septembrie 2013 ANBPR împreună cu TIBRO (Grupul Tinerilor Bibliotecari din România) organizează pe Valea Prahovei cea de-a IV-a ediţie a Şcolii de Vară pentru Tinerii Bibliotecari. Sunt invitaţi să se înscrie bibliotecari cu vârsta maximă de 35 de ani şi care au maxim 10 ani vechime în profesie. Aplicaţiile pot fi trimise începând cu această dată până cel târziu pe 31 iulie 2013. În urma evaluării aplicaţiilor primite vor fi selectaţi un număr de 10 participanţi. Toate costurile participării la Şcoala de Vară a Tinerilor Bibliotecari vor fi suportate de către ANBPR.

Cursurile Şcolii de Vară vor oferi bibliotecarilor aflaţi la început de drum sesiuni de formare şi ateliere de lucru interactive în domenii precum: scriere de proiecte, advocacy, comunicare, managementul voluntarilor, lucrul în echipă. Şcoala de Vară va fi organizată ca un spaţiu informal, dedicat învăţării aplicate, schimbului de experienţe şi idei. Atelierele de lucru vor fi mediate de profesionişti cu experienţă din biblioteci şi din organizaţii de dezvoltare comunitară. Pentru ca participarea la Şcoala de Vară să nu fie doar o experienţă punctuală, candidaţii trebuie să conceapă un proiect cu durata de maxim 6 luni, pe care îl vor implementa în comunităţile pe care le deservesc, folosind resurse existente în biblioteca şi în comunitatea lor, precum şi parteneriate active şi voluntari. După finalizarea Şcolii de Vară participanţii trebuie să pună în practică proiectele/planurile de acţiune pe baza cărora au fost selectaţi şi pentru planificarea şi îmbunătăţirea cărora au lucrat în timpul Şcolii de Vară. Perioada maximă de derulare a proiectelor este de 6 luni.

Condiţii de participare

Vor fi acceptate aplicaţii din partea candidaţilor care:

  • sunt angajaţi în prezent cu contract de muncă pentru o perioadă nedeterminată      într-o bibliotecă publică din România;
  • au vârsta  de maxim 35 de ani;
  • au cel   mult 10 ani experienţă în profesia de bibliotecar (concediile de studii şi  cele de maternitate/creştere a copilului nu se iau în considerare).

Documente necesare pentru înscriere:

Pentru a se înscrie la selecţia pentru participarea la Şcoala de Vară, candidaţii vor trimite următoarele documente completate:

  1. Curriculum Vitae;
  2. Scrisoare de intenţie;
  3. Chestionar de investigare a nevoilor de formare;
  4. O propunere de proiect pentru comunitatea deservită de biblioteca în care lucrează.

Calendarul Şcolii de Vară pentru Tinerii Bibliotecari:

  • până  la 31 iulie 2013: primirea aplicaţiilor
  • 1 – 9 august 2013: evaluarea aplicaţiilor primite
  • 12  august 2013: anunţarea participanţilor selectaţi
  • 1- septembrie 2013: desfăşurarea cursurilor Şcolii de Vară

Aşteptăm înscrierile dumneavoastră prin e-mail, la adresa tibrocontact@gmail.com. (Vă rugăm să sp ecificaţi, în câmpul Subiect al mesajului, Şcoala de Vară.) Aplicaţiile incomplete sau cele din partea candidaţilor care nu corespund criteriilor de eligibilitate nu vor fi luate în considerare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *