Spiritul Olimpic merge înainte chiar și într-un an atipic în care Jocurile Olimpice au fost amânate. La 100 de ani de la prima prezentare oficială a steagului olimpic, autorul și profesorul de benzi desenate Mihai I. Grăjdeanu a propus marcarea acestui moment istoric prin inițierea primei ediții a Olimpiadei de Benzi Desenate, un concurs național de benzi desenate, de promovare a spiritului olimpic și conștientizare a valorilor culturale naționale, europene și internaționale în rândul elevilor din învățământul primar, gimnazial și liceal. Proiectul se desfășoară sub egida Comitetului Olimpic și Sportiv Român, în parteneriat cu Academia Olimpică – filiala Caraș Severin și Muzeul Municipiului București.
Muzeul Municipiului București vă invită să vizitați, începând cu data de 1 Decembrie 2020, la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei nr 151), lucrări prezentate sub genericul Olimpiada de Benzi Desenate – Editia I. Expoziția prezintă publicului lucrările câștigătorilor care au participat la competiție pe parcursul acestui an. Pentru a respecta măsurile sanitare dispuse de autoritățile de sănătate publică, vernisajul și gala de premiere se vor transmite online marți, 1 decembrie 2020, ora 10:00, pe paginile de Facebook: Olimpiada de benzi desenate și Casa Filipescu-Cesianu.
Cu sprijinul Bibliotecii Județene „George Barițiu” Brașov prin Centrul de excelență pentru copii și tineret, bibliotecile publice și școlare din întreaga țară s-au alăturat proiectului, iar în perioada martie – noiembrie 2020 au invitat elevii pasionați de cea de a 9-a artă să se înscrie în concurs și să participe la întâlniri în cadrul bibliotecilor sau la ateliere online, pentru a realiza lucrări de bandă desenată cu tema: „100 de ani de la prima prezentare oficială a steagului olimpic”.
Muzeul Municipiului București organizează, începând din anul 2014, alături de managerul muzeului dr. Adrian Majuru și autorul de benzi desenate Mihai I. Grăjdeanu, la Casa Filipescu-Cesianu și Palatul Suțu din structura MMB, expoziții BD, saloane de bandă desenată, ateliere și conferințe de bandă desenată pentru copii și adulți. Muzeul Municipiului București este primul muzeu din țară care are integrată banda desenată în expoziția de bază și publică periodic cataloage și albume de bandă desenată precum și romane grafice.
Expoziția „Olimpiada de benzi desenate” se va putea vizita gratuit și va rămâne deschisă la Casa Filipescu-Cesianu până pe data de 31 ianuarie 2021.
De ce Olimpiadă de Benzi Desenate
„Știm cu toții că începutul este foarte important. De aceea, în momentul în care vorbim despre spiritul olimpic și vorbim despre copii, primii pași în a-i educa și a le releva ceea ce înseamnă acest spirit olimpic, devine esențial. Copiii se dezvoltă și cresc în funcție de cum îi educăm, iar a-i educa în spiritul olimpic este esențial. De ce au nevoie copiii au nevoie de această educație olimpică? Deoarece aici vorbim despre valori care sunt esențiale în întreaga lor viață. Vorbim de fairplay, de mândrie națională, de respect, de excelență, iar aceste valori trebuie să ne ghideze pe tot parcursul evoluției noastre. Asta face spiritul olimpic” – Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR).
„Prima mea bandă desenată de autor a fost un roman grafic, un subiect din lumea sportului. Două pasiuni, sportul şi banda desenată, pe care le-am îmbinat de-a lungul carierei şi care m-au făcut să reflectez în permanență asupra adevăratelor repere din viață. Tot mai mult ne întrebăm cum putem să îi motivăm pe elevi să înveţe, cum putem să le captăm atenţia pentru a le transmite cunoştinţele necesare. Copiii din generaţia actuală au nevoie de mai mult. Banda desenată reprezintă un limbaj universal, transmite mesaje care pot depăşi orice granițe. Activitatea mea de autor, de profesor de bandă desenată şi experiența unică dobândită în şcolile din România m-au inspirat să inițiez, cu susținerea COSR și MMB, o competiție națională pe care am intitulat-o „Olimpiada de benzi desenate” – Mihai Ionuț Grăjdeanu, autor al ideii și noului concept dedicat BD.
Parteneri instituționali: Muzeul Municipiului București, Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov – Centrul de Excelență pentru Copii și Tineret, Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), Asociația Bibliotecilor din România (ABR).
Parteneri media: Radio România Cultural, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Mangalia News, BD Historia – benzi desenate istorice.