Conferința Națională BiblioPUBLICA: „Bibliotecile – parteneri în dezvoltarea creativă a utilizatorilor”


Ca în fiecare primăvară, ANBPR organizează, în luna în care în mod tradițional se sărbătorește Ziua Națională a Bibliotecarului și Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor, ediția BiblioPUBLICA a  Conferinței sale naționale. Acest important eveniment profesional va avea loc în acest an la București, Hotel LevOr, Str. Occidentului Nr. 25, în perioada 27-28 aprilie.

Conferinţa Naţională a ANBPR, cu tema „Bibliotecile – parteneri în dezvoltarea creativă a utilizatorilor”, va antrena peste 150 de participanţi din România şi străinătate, iar tema ediției de primăvară se dorește a fi un prilej de reflecție privind activitatea bibliotecilor, de data aceasta din perspectiva implicării în activități  creative pentru utilizatori.

Organizarea Conferinţei Naţionale a ANBPR este considerată principala reuniune a membrilor şi reprezentanţilor profesiei de bibliotecar la nivel naţional şi este de așteptat ca această manifestare să se bucure de un interes crescut din partea mediului cultural, a administraţiei locale, precum şi a mass-media.

Ca o premieră absolută, evenimentul ANBPR se va bucura de prezența a patru experți internaționali, din S.U.A, Norvegia, Grecia și Bulgaria, extrem de apreciați în mediul cultural internațional – Brandy Bates, Lakki Patey, Marina Giareni și Dinka Spirovska. Fiecare dintre invitații internaționali va avea intervenții în programul Conferinței, pornind de la contribuțiile semnificative pe care le-au avut, la nivel internațional, în educația creativă a adulților și  abordarea inovativă a dezvoltării prin cultură.

„Cu acest prilej, ne propunem să aducem în discuție importanța bibliotecilor în procesul de educare și dezvoltare creativă a utilizatorilor, precum și în coagularea inițiativelor de proiecte orientate pe nevoile audiențelor noastre. Credem cu toată convingerea că biblioteca publică are capacitatea de a stimula transformări de substanță la nivelul comunității. De aceea, ne-am propus să implicăm în această ediție de primăvară a Conferinței ANBPR câțiva specialiști de prestigiu de peste hotare, precum și reprezentanți ai bibliotecilor la nivel național, care să aducă la rampă exemple relevante de biblioteci dinamice și creative”, a declarat Sorina Stanca, Președintele ANBPR.

ANBPR a jucat un rol important în deschiderea comunităților locale către modernitate și inovație. Bibliotecarii publici lucrează îndeaproape cu membrii comunității, fiind preocupați de dezvoltarea și consolidarea unor parteneriate durabile cu aceștia. Fie că vorbim de adulți activi profesional, de tineri, de seniori, sau de reprezentanți ai grupurilor vulnerabile, biblioteca publică este spațiul în care aceștia regăsesc o ofertă generoasă de servicii și oportunități.

Agenda Conferinței

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *