Ambasada Statelor Unite în România împreună cu American Councils for International Education vă invită să vă alăturați proiectului 4/4PentruPrieteni. Inspiraţi de gândurile remarcabilului activist american Dr. Martin Luther King, Jr.: „Întrebarea cea mai stringentă și importantă a vieții este: ce faci pentru ceilalți?”, dorim să dedicăm ziua de 4/4/2018 comunității și faptelor bune.
Prin proiectul 4/4PentruPrieteni onorăm moștenirea impresionantă lăsată de Dr. Martin Luther King, Jr., de la moartea căruia comemorăm 50 de ani pe 4 aprilie 2018. Proiectul 4/4PentruPrieteni celebrează la nivel național valorile voluntariatului și ale prieteniei, prin care ne unim forțele pentru a schimba ceva în bine în jurul nostru, oriunde ne-am afla în România. Ne oprim pentru puțin din rutina zilnică și facem ALTCEVA. Facem voluntariat în comunitatea noastră și donăm timp unor cauze nobile. Urmând modelul Statelor Unite ale Americii, care sărbătoresc în aprilie Luna Voluntarului, 4/4PentruPrieteni se dorește o recunoaștere a muncii voluntarilor în folosul semenilor lor.
Dacă sunteți un ONG, grup de inițiativă locală, școală, liceu, universitate sau alt tip de organizație și vreți să găzduiți sau să organizați un eveniment în data de 04/04/2018, vă rugăm completați formularul acesta. În urma completării formularului, veți fi contactat de un reprezentant al American Councils. Apoi, programul propus va apărea pe platforma online a proiectului, unde se pot înscrie voluntarii ce doresc să ia parte la activitatea respectivă. Activitățile de voluntariat pot fi din orice arie tematică și dedicate oricărui tip de grup țintă. Niciodată nu suntem prea tineri sau prea în vârstă pentru o faptă bună, nu-i așa?
Dacă ești un cețățean creativ și vrei să te implici și tu, dar nu ești parte dintr-o organizație, mai invită încă 3 prieteni și înscrieți-vă activitatea de voluntariat aici. Dacă nu aveți o idee de activitate și pare prea complicat să organizați ceva, atunci vă invităm să ne vizitați website-ul după data de 20 februarie pentru a vedea ce activități vor fi disponibile în județul vostru. Între 20 februarie – 20 martie, platforma va prezenta informații despre activitățile locale de voluntariat și vă puteți înscrie online, individual.
Informații complete despre program sunt disponibile pe http://americancouncils.ro/44pentruprieteni/ .
Persoană de contact:
Marilena Veronica Ene
Program Coordinator
Telefon: 0752 800 768
E-mail: 44pentruprieteni@americancouncils.eu