Perioada sărbătorilor de iarnă este poate cea mai efervescentă perioadă a anului, în care pregătirile sunt mai intense, zilele de sărbătoare mai aglomerate, iar mirajul zăpezii bucură copiii și adulții laolaltă. Însă tradițiile de Crăciun și de Anul Nou sunt astăzi un sincretism ale cărui origini sunt din ce în ce mai greu de identificat, fiind o combinație a tradițiilor romane, ale popoarelor nordice iar impactul pe care globalizarea și accesul la aceeași informație a adus și mai multe schimbări, mai rapid preluate.
Spre exemplu tradiția sărutatului sub vâsc a fost preluată și în România, crescând implicit la comercializarea vâscului mult mai mult. Turtele cu julfă, desertul tradițional specific în special în zona Moldovei nu mai poate fi făcut după rețeta originală care implică semințe de cânepă după ce în ultimii ani cânepa aproape a dispărut de pe piață, fiind înlocuită în rețetă cu nuca.
După o perioadă de globalizare și cosmopolitizare accelerată începută cu 1990, ultimii ani au readus în lumina reflectoarelor tradițiile locale, care au intrat și în atenția agendei publice dar, încet, și în sufletul tinerilor, fiind asociate cu valorile familiilor, tradițiilor bunicilor și prețuirea originilor.
Chiar dacă, pentru majoritatea popoarelor, astăzi imaginea lui Moș Crăciun este cea a unui bătrânel cu părul și barbă albă, blând, care aduce cadouri în seara de ajun, tradițiile diferă, unele fiind păstrate în obicei, altele doar în memorie. Imaginea lui Moș Crăciun s-a conturat în special după scrierile literare publicate la începutul secolului al XIX-lea (una cu impact puternic a fost celebra Colindă de Crăciun scrisă de Charles Dickens) care au impus treptat noi concepții asupra sărbătorii: compasiunea, bunăvoința față de ceilalți, îngăduința, afecțiunea față de familie – toate au devenit valori asociate cu noul chip al sărbătorii Crăciunului.
La greci, spre exemplu, Moș Crăciun nu există, personajul central fiind de fapt Sf. Vasile, filantropul Asiei Mici. El împarte cadouri și dulciuri copiilor, pe care le lasă pe masă sau într-un colț al camerei, pentru că nu există tradiția bradului de Crăciun.
Tradiția brazilor a venit de fapt din Germania care aduceau de Crăciun astfel de „copaci de iarnă” în casă, fiind preluată în SUA de la imigranții germani, fiind de fapt considerată o tradiție păgână până atunci pe continentul american. Germanii pun preț pe împodobirea interiorului și exteriorului casei. Germanii și francezii stabiliți în România – negustori, guvernante, profesori – au ajutat și ei la răspândirea tradiției bradului de Crăciun în casele citadinilor.
În universul rural la români, Crăciunul se desfășoară după un scenariu arhaic, cu alte semnificații, și implicând un amestec fascinant de secvențe, unele cu conotații creștine (slujba de Crăciun, colindele care istorisesc povestea Nașterii și Vicleimul – acea „piesă de teatru“ populară care avea ca temă Nașterea Mântuitorului), altele clar precreștine (precum tăierea porcului, în care se regăsesc elemente ale sacrificiilor ceremoniale „păgâne“).
Povești de Crăciun spuse de membrii etniilor din România puteți urmări și pe pagina de Facebook a proiectului Agora Culturală @ Biblioteca Ta: https://www.facebook.com/agoraculturala.