În perioada 05-06 mai a.c. se va desfășura, la Biblioteca Județeană Mureș, Conferința ANBPR BiblioPublica 2016, cu tema „Biblioteca publică între adaptare și reinventare”.
„La această ediție a Conferinței ANBPR propunem participanților un format de întâlnire bazat pe ateliere tematice paralale. Dorim să acordăm, astfel, contextul adecvat pentru dezbateri și consultări pentru diferite grupuri profesionale: bibliotecari, metodiști, coordonatori de formare profesională, directori, contabili și personal de specialitate sau personal administrativ din bibliotecile publice. Sperăm ca această manieră de lucru să permită dialogul și schimbul de experiență între colegi și să conducă la o mai bună relaționare între diferitele structuri profesionale ale Asociației”, a declarat Monica Avram, Directorul Bibliotecii Județene Mureș și Vicepreședinte al ANBPR.
Întâlnire tradițională a membrilor Asociației, Conferința de primăvară oferă un spațiu generos de interacțiune profesională între comunitatea bibliotecarilor și principalele structuri de conducere la nivel asociativ. Cu acest prilej, cei 150 de participanți, așteptați la eveniment, vor lua contact cu tendințele și bunele practici ale domeniului și își vor împărtăși experiențele de lucru, în vederea sincronizării activității la nivelul rețelei profesionale naționale.
„Biblioteca publică este, în sine, un barometru al schimbărilor la nivelul societății și al mediului de lucru din zona culturii. Atât ANBPR, ca organizație profesională de rang național, cât și bibliotecile membre traversează o etapă de reconsiderare și adaptare a rolului și misiunii bibliotecii în comunitate. Vorbim de reașezări și reconfigurări ale serviciilor de bibliotecă, de ajustarea ofertei la nevoile actuale ale utilizatorilor și de acomodarea membrilor comunității cu o nouă relație utilizatori-bibliotecă, din perspectiva dezvoltării locale. Tema Conferinței ANBPR invită așadar la reflecție și propune punerea în discuție a noii paradigme bibliotecă-utilizatori, pornind de la ideea de implicare, parteneriate și bune practici”, a declarat Dragoș-Adrian Neagu, Președintele ANBPR.