Devenită o tradiție pentru sistemul de biblioteci publice din România, Conferința Internațională a Bibliotecarilor Traineri se va desfășura anul acesta în perioada 2 – 4 aprilie 2014.
Tema principală a celei de a IV-a ediții a evenimentului este Biblioteca publică: spațiu de învățare pe tot parcursul vieții. Organizatorii Conferinței sunt Biblionet și Grupul de Lucru pe Training.
Alături de reprezentanți ai Asociației Naționale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România sunt așteptați să participe la acest eveniment, bibliotecarii traineri, manageri ai bibliotecilor publice românești, parteneri, reprezentanți din țări beneficiare ale programului Global Libraries, precum și alți invitați speciali.
Structurată în plen și pe secțiuni, Conferința își propune să ofere participanților o privire de ansamblu asupra procesului de instruire în biblioteci, experiența bibliotecarilor din această perspectivă, să încurajeze găsirea de idei şi soluţii pentru dezvoltarea procesului de training în bibliotecile publice prin parteneriate sau prin participare la programe ce contribuie la dezvoltarea de noi cursuri în biblioteci și să recompenseze eforturile celor mai implicați și performanți bibliotecari formatori.
Ce va cuprinde Agenda evenimentului?
• Intervenții în plen prin care vom răspunde unor întrebări precum: Ce se mai poartă în training?, Cum promovăm serviciile de formare?, Ce parteneri sunt interesați de formarea în biblioteci?, Cum putem să finanțăm formarea în biblioteci?, Ce fac alte biblioteci din lume în domeniul formării?
• Sesiuni tematice în care vom învăța și experimenta, între altele, ce sunt industriile creative, stimularea interactivității în training și între traineri, public speaking și branding/marketing personal.
• Seară de Training bazar și Premierea câștigătorilor celor cinci categorii ale Concursului Bibliotecarul Trainer al anului 2013: Bibliotecarul Trainer al anului 2013, Cel mai bun bibliotecar local, Biblioteca/Bibliotecarul cu cel mai mare număr de beneficiari instruiți în cursuri de formare în 2013, Cursul livrat în anul 2013 care a schimbat viața unei comunități/persoane, Cel mai interesant curs nou – dezvoltat și livrat în 2013.
Participarea este deschisă tuturor celor care îndeplinesc simultan următoarele criterii:
a. Sunt angajaţi ai unei biblioteci publice din România
b. Au acreditare de formator de la CNFPA (acum ANC – Autoritatea Naţională pentru Calificări)
c. Au livrat cursuri de formare în bibliotecă în 2013
d. Completează și trimit formularul de înscriere online până la data de 3 februarie 2014, ora 24:00. Acesta se va completa, aici.
În an nou, la trainăreală înainte!
Persoane de contact:
Crina Ifrim, tel. 0735 534231, email: crinaifrim@yahoo.co.uk – pentru probleme referitoare la programul Conferinței
Daniel Vioreanu, tel. 0730 620505, email: dvioreanu@irex.org – pentru probleme legate de logistica