Curs contabilitate în parteneriat ANBPR – AFPCPP


ANBPR și Asociația Pentru Formare Profesională Continuă și Protecția Patrimoniului (AFPCPP) derulează în perioada 17-20 octombrie a.c. programul de dezvoltare profesională “Managementul activităţilor economice din instituţiile de cultură editia 2014”, ca urmare a modificarilor apărute în contabilitatea instituțiilor publice și a treceriii la aplicarea sistemului unitar la nivel național.

 

Programul de față este unul deosebit de util și de atractiv pentru angajaţii din structurile financiar-contabile din instituțiiile de cultură, fiind adecvat nevoilor reale ale acestora, prezente şi viitoare.

Dobândirea şi menţinerea certificatului de atestare a cunoştinţelor dobândite în domeniul Sistemului European de Conturi (SEC) constituie condiţie specifică obligatorie pentru ocuparea postului de conducător al compartimentului financiar-contabil la instituţiile publice sau pentru menţinerea în această funcţie – după cum se precizează în Ordinul MFP nr. 496/2014, în vigoare de la 2 aprilie, data publicării în Monitorul Oficial nr. 236/2014.

Certificatul emis de Ministerul Finanţelor Publice atestă că persoana a dobândit cunoştinţele necesare pentru a îndeplini condiţia specifică obligatorie cerută pentru ocuparea postului de conducător al compartimentului financiar-contabil sau pentru menţinerea în această funcţie, potrivit prevederilor art. 19 lit. b2) şi b3) din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, venim în întâmpinarea dvs prin această sesiune de formare care conține două module, după cum urmează: noutăți legislative și prezentarea Sistemului European de Conturi, cu aplicatii practice și răspunsuri la o serie de întrebări din activitatea dvs. curentă (lector dl. Petre Crisan – Direcția Metodologie din cadrul Ministerului Finanțelor Publice).

Invitație

Formular de participare

Detalii suplimentare se pot obţine la adresa de e-mail anbpr_ro@yahoo.com sau
fpcpp.ro@gmail.com, tel. 0724319261, tel. 0723504732, tel. 0764.616.801, fax. 0342.815.137.

Vă așteptăm!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *