Dragi colegi bibliotecari ucraineni!


Urmărim cu mare îngrijorare evenimentele tragice prin care trece poporul ucrainean în aceste zile. Această grea încercare a sensibilizat întreaga societate românească, prin urmare și comunitatea biblioteconomică dorește să își manifeste solidaritatea cu colegii din Ucraina și speranța că lucrurile vor intra cât mai curând în normalitate.

Considerăm că, mai mult ca oricând, specialiștii în știința informării pot deveni mai activi decât de obicei asigurându-se că cetățenii cunosc cum să se ferească de dezinformare, știri false și alte atacuri informaționale. Vom încuraja, în acest sens, o campanie în bibliotecile publice din România, ca o modalitate practică de a promova adevărul și valorile democratice ale națiunilor. Vă transmitem dragostea și sprijinul nostru vouă și familiilor voastre, ne puteți contacta dacă vă putem ajuta, ANBPR are membri aproape în toată țara.

Ne manifestăm dezaprobarea pentru orice formă de violență, pentru că bibliotecile sunt dintotdeauna spații ale păcii, creativității și culturii și milităm pentru singura bătălie care merită, cea a accesului la informare.

Colaborarea între cele două asociații trebuie să continue și să devină mai puternică, mai ales în aceste momente grele.

Cu stimă,

Dragoș-Adrian Neagu

Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *