Ca urmare a invitației lansate de Ioana Crihană, Directorul Executiv al ANBPR, recent membru EBLIDA, Directorul EBLIDA Vincent Bonnet a participat la Masa rotundă cu privire la drepturile de autor organizată de ApTI și ANBPR în data de 29 iunie 2016, la Impact HUB București.
Evenimentul a fost moderat de Bogdan Manolea (ApTI) și a adus în atenția audienței intervențiile mai multor vorbitori din organizații românești, precum Dragoș-Adrian Neagu, președintele ANBPR, Nicolaie Constantinescu, Information Arhitect kosson.ro, și Andrei Cipu, Wikipedia Romania.
Evenimentul a abordat probleme legate de drepturile de autor auxiliare, libertatea de panoramă, excepțiile privind drepturile de autor pentru biblioteci și conceptul de geo-blocking.
Colegii din România sunt puternic implicați în discuțiile legate de drepturile de autor și urmăresc îndeaproape cele mai recente evoluții la nivel european. Ei împărtășesc aceeași preocupare ca și restul comunității europene a bibliotecilor potrivit căreia, dacă dispozițiile referitoare la drepturile conexe și libertatea de panoramă ar fi incluse în pachetul de reformă a drepturilor de autor, acest lucru ar putea avea un impact negativ asupra capacității bibliotecilor de a-și îndeplini misiunea.
Pe baza discuțiilor purtate pe durata Mesei Rotunde, aceștia au în pregătire realizarea unui document de poziție care urmează să fie diseminat de îndată ce Comisia va face public proiectul său de comunicare.
În dimineața evenimentului, directorul EBLIDA și câțiva membri ai Biroului Executiv al ANBPR au avut o scurtă întrevedere pentru a discuta despre situația bibliotecilor și problematica drepturilor de autor în Europa.
Directorul EBLIDA Vincent Bonnet a participat, de asemenea, la deschiderea celei de a 2-a ediții a Expoziției colaborative de fotografie Cititul pentru toți, organizată de ANBPR și bibliotecile membre la Biblioteca Națională a României.
Acesta s-a bucurat de un tur ghidat la Biblioteca Națională a României, condus de Nicoleta Rahme (Șef Serviciu Dezvoltarea colecțiilor), urmat de o întâlnire cu Octavian Gordon, directorul Bibliotecii Naționale a României, și membri ai Biroului Executiv al ANBPR.
EBLIDA Fortnightly News Summary – 30 of June 2016