Oferta de formare profesională pe anul 2017


Centrul de Formare şi Dezvoltare Profesională al ANBPR (CFDP), în buna tradiţie a formării specialiştilor din domeniul infodocumentar, oferă programe acreditate de calificare şi dezvoltare profesională în biblioteconomie şi ştiinţele informării, cursuri de perfecționare a personalului în domeniile managementului şi tehnologiilor informaţiei, al marketingului serviciilor şi produselor de biliotecă.

Între 2010 – 2016, CFDP a organizat programe importante la nivel naţional şi local pentru calificarea şi perfecţionarea personalului, workshopuri destinate actualizării cunoştinţelor şi diseminării bunelor practici pentru bibliotecari din sistemul bibliotecilor publice, universitare, şcolare, pentru şomeri și alte categorii.

Formatorii, selectaţi şi evaluaţi de persoane abilitate, cu calificările cerute de cadrul legal în vigoare și cu experienţă, sunt şi ei membri ai ANBPR.

CURSURI ACREDITATE ANC:

1. CALIFICARE în ocupaţia de Bibliotecar (Studii Medii)

2. PERFECŢIONARE în ocupaţia de Bibliotecar (Studii Superioare)

Ca urmare a reautorizării programelor de pregătire profesională pentru ocupaţia de bibliotecar (Autorizaţia Seria B, Nr. 0007989/28.03.2014 – Bibliotecar cu studii medii şi Autorizaţia Seria B, Nr. 0007990/28.03.2014 – Bibliotecar cu studii superioare), în conformitate cu Ordonanţa Guvernului Nr. 129/2000, republicată, Centrul de Formare și Dezvoltare Profesională al ANBPR are dreptul de a livra două tipuri de programe (bazele ocupaţiei de bibliotecar): Curs de calificare Bibliotecar studii medii şi Curs de perfecţionare Bibliotecar studii superioare.

Programele urmăresc dobândirea competenţelor necesare practicării ocupaţiei de bibliotecar şi cuprind două module a câte 90 de ore. Primul modul se încheie printr-o evaluare intermediară. Cel de-al doilea modul se încheie cu o evaluare finală constând într-un test grilă şi susţinerea unui proiect. În perioada cuprinsă între cele două module, cursanţii vor efectua un număr de ore de aplicaţii practice în condiţii reale de muncă (900 pentru calificare şi 70 de ore pentru perfecţionare).

La sfârşitul programului, persoanele cu studii medii vor dobândi o diplomă de calificare, iar cele cu studii superioare o diplomă de absolvire (acreditate de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale precum şi de Ministerul Educaţiei Naţionale și Cercetării Științifice).

ANBPR promovează sistemul de formare şi evaluare pe bază de competențe, în conformitate cu cerinţele Standardului Ocupaţional Bibliotecar studii medii (6 competenţe), respectiv ale Standardului Ocupaţional Bibliotecar studii superioare (11 competenţe, specifice).

Diplomele sunt valabile în structurile infodocumentare de orice tip.

Mai multe detalii puteți consulta aici.

Această intrare a fost publicată în știri . Pune legătura în semnele de carte.

2 thoughts on “Oferta de formare profesională pe anul 2017

Dă-i un răspuns lui Teodorescu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *