Fiecare dintre noi are o poveste de împărtășit, care poate deschide mintea și sufletul celor care iau contact cu această istorisire. În proiectul Agora Culturală @ Biblioteca Ta, bibliotecarii-traineri din patru județe au ghidat utilizatorii într-o experiență inedită, în care utilizatorii au creat povești originale, folosind instrumente audio-video.
Poveștile digitale au adus în actualitate locurile natale, tradițiile, credințele și valorile specifice diferitelor comunități etnice. Prin activitățile derulate cu participarea bibliotecilor județene din București, Cluj, Sibiu și Brăila, Agora Culturala a contribuit la o amplă cercetare privind diversitatea culturală a orașelor implicate, dar și valorificarea și interpretarea în cheie modern a imaginii comunității. Astfel, instituția bibliotecii a devenit facilitator avizat în crearea de material provenind de la utilizatorii serviciilor de bibliotecă.
Proiectul Agora Culturală @ Biblioteca Ta reprezintă o modalitate modernă de aducere în atenția publicului a valorii de patrimoniu a memoriei colective, dar și de a încuraja comunitatea să fie deschisă și conștientă de valoarea istorică și culturală pe care o are.
Unul dintre beneficiile majore pentru comunitate constă în aceea că, prin intermediul poveștilor realizate, s-a construit o punte de legătură între minorități și restul comunității. Aceeași legătură s-a cultivat și între publicul utilizator al serviciilor de bibliotecă și biblioteca județeană, aceasta din urmă devenind interfața dintre comunitate și minoritățile entice, în schimbul de informații și povești originale produse în cadrul proiectului.