Dezbatere publică în apărarea Bibliotecii Naționale


În data de 28 februarie 2014, Asociaţia Bibliotecarilor din Biblioteca Naţională a României (ABBNR) a organizat, cu susținerea Asociației Bibliotecarilor din România (ABR), în Atriumul Bibliotecii Naţionale a României, dezbaterea publică Biblioteca Naţională – spaţiul democratic al culturii şi cunoaşterii, la care au participat: Ana Blandiana, Romulus Rusan, prof. univ. dr. Nicolae Noica, prof. univ. dr. Mircea Regneală, lector. univ. dr. Sorin Lavric, conf. univ. dr. Elena Tîrziman – director general al Bibliotecii Naționale a României, Dan Erceanu – fost director general al Bibliotecii Naționale a României.

Cei prezenți au făcut un portret al bibliotecilor naționale europene, cu elementele lor definitorii, ca mandatare ale culturii, spiritualității și identității naționale, precum și al Bibliotecii Naționale a României, cu drumul său lung și anevoios către propria casă – noul său sediu din B-dul Unirii nr. 22 –, drum marcat de numeroase piedici și eforturi pentru păstrarea patrimoniului documentar românesc și pentru deschiderea sa către societate, în cele mai variate și moderne feluri.

Preot prof. univ. dr. Florin Şerbănescu, Consilier Patriarhal, a dat citire unui mesaj de susținere a cauzei Bibliotecii Naționale a României, din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române: „Recent, am aflat cu mirare și uimire că, printr-o hotărâre pripită a Ministerului Culturii, parterul și mezaninul Bibliotecii Naționale a României au fost ocupate de către Ministerul Culturii, împotriva voinței conducerii Bibliotecii Naționale a României. Sperăm că înțelepciunea factorilor responsabili va găsi căile de remediere a situației arbitrar create”.

Toți vorbitorii au cerut cu fermitate instituțiilor abilitate remedierea grabnică a situației inacceptabile, create prin emiterea și punerea în aplicare a Hotărârii de Guvern nr. 862/2013.

Sursa: Biblioteca Națională a României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *