E-Skills for e-Inclusion


În perioada 25-26 mai 2017, se desfășoară la Suceava, la sediul Asociației Consultanților în Dezvoltare Comunitară – ACDC, cea de-a doua întâlnire a partenerilor în cadrul proiectului Erasmus, Parteneriate Strategice, e-Skills for e-Inclusion, în care ANBPR are calitatea de partener.

Cu această ocazie, partenerii din cele 5 tari (Irlanda de Nord, Romania, Italia, Spania si Bulgaria) au lucrat timp de doua zile pentru a crea instrumente de lucru standardizate pentru realizarea principalelor materiale si produse educationale propuse a fi realizate pe perioada de implementare a proiectului.

Pe baza unui calendar preliminar, reprezentantii organizațiilor participante – Kilcooley Women Center, Asociația Consultanților în Dezvoltare Comunitară, ANBPR, Global Libraries Foundation Bulgaria, ARCI Italia și Fundația Esplai Spania – au făcut o trecere în revistă a stadiului de implementare a activităților proiectului în perioada septembrie 2016-mai 2017 și au clarificat aspecte ale managementului financiar pe baza aplicației de proiect și a reglementărilor specifice implementării proiectelor Erasmus.

Pe durata întâlnirii de la Suceava, partenerii au prezentat, de asemenea, bune practici în domeniul training-ului pentru grupuri vulnerabile din experiența anterioară a partenerilor. Au fost luate în discuție, de asemenea, principalele tipologii de livrabile și s-au produs instrumente de lucru și modele de formulare pentru colectarea datelor, cu participarea tuturor partenerilor.

În cea de-a doua zi a întâlnirii transnaționale, partenerii au agreat asupra termenelor de predare a principalelor materiale pregătitoare în vederea definitivării produselor intelectuale de tip curricula, module de training campanii de comunicare-diseminare etc. Întâlnirea s-a încheiat cu stabilirea pașilor de urmat și cu stabilirea propunerii de agendă pentru următoarea întâlnire a partenerilor ce urmează a avea loc la Florența, Italia, în perioada 11-13 octombrie 2017.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *