Manifestul IFLA – la fel de relevant și de impact la 70 de ani de la prima versiune a sa


Data de 29 noiembrie 2019 marchează cea de-a 25-a aniversare a Manifestului Bibliotecilor Publice IFLA-UNESCO. De asemenea, se împlinesc 70 de ani de la publicarea primei versiuni a documentului.

Manifestul  IFLA este considerat ca fiind unul dintre cele mai de impact documente produse de IFLA. Analiza publicată cu ocazia celei de-a 24-a aniversări  a  Manifestului  a evidențiat impactul major pe care l-a avut și continuă să-l aibă nu numai asupra strategiilor dezvoltate de biblioteci, ci și asupra politicilor la nivel național și local, precum și asupra celor ce sunt interesați de activitatea și rolul bibliotecilor publice.

În ciuda vechimii sale, Manifestul continuă să fie extrem de relevant, subliniind rolul bibliotecilor publice în realizarea obiectivelor educaționale și culturale și garantând accesul la informații și libertatea de exprimare. Manifestul  IFLA acordă o importanță deosebită misiunii bibliotecilor publice de a se pune în  serviciul membrilor comunității, în special al celor cu cel mai mare risc de excluziune.

În acord cu Agenda 2030 a Națiunilor Unite, Manifestul IFLA are potențialul  de a sprijini recunoașterea importanței bibliotecilor publice și a valorilor care stau la baza activității lor. Pentru a facilita acest lucru, IFLA a creat un pachet de advocacy care include materiale de bază, idei pentru mesaje și citate, link-uri către alte instrumente pe care le puteți utiliza și un model de operațiuni pentru relația cu presa.

IFLA și ANBPR vă  încurajează să preluați și să folosiți  mesajele-cheie ale Manifestului IFLA și să aduceți astfel la rampă bibliotecile publice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.