În timp ce omenirea se globalizează, se modernizează și-și țuguie buzele în oglindă otrăvindu-se cu articole de alimentație supra-procesate și produse de fashion exclusiviste, în Ilimbav, pe Valea Hârtibaciului, din județul Sibiu, viața curge ca acum 300 de ani.
Biserica satului, așezată pe coama molcomă a dealului, lângă cimitir, veghează cu silueta ei sufletele adormiților. Așezat la mijlocul distanţei dintre Sibiu şi Agnita, Ilimbav este un sat patriarhal ardelenesc înscris în Patrimoniul UNESCO pentru habitatul natural autentic.
Mica așezare de pe Valea Hârtibaciului este animată de o comunitate restrânsă, formată mai degrabă din bătrâni, parcă uitați pe această lume, de câteva familii ortodoxe ce duc mai departe credinţa moştenită de la părinți şi frumuseţea obiceiurilor străvechi, și o natură virgină, ireal de frumoasă.
În sat mai locuiesc astăzi puțin peste 150 de suflete, majoritatea oameni singuri și împovărați de ani, şi câteva familii sărace de rromi cu mulţi copii.
Valea Hârtibaciului este purtătoarea unor povești de viață și istorie pe care doar trăitorii acestor locuri le mai cunosc. Odată cu dezrădăcinarea țăranilor autentici la momentul colectivizării în masă, sute de copii au migrat la oraş spre o viaţă mai bună. Acesta este motivul pentru care astăzi Ilimbav, ca și multe alte sate ardelenești, suferă în tristețe de depopulare masivă.
Cu toate acestea, la Ilimbav se nasc încă povești și se croiesc vise, țesute cu fir de mătase și stropite cu apă vie, care vor păstra netulburat spiritul locului și magia oamenilor frumoși din Transilvania.