Training Pro Vobis pe tema ODD/SDG pentru bibliotecari și lucrători de tineret


Pro Vobis şi Asociaţia Națională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România – ANBPR invită bibliotecile publice din România să se înscrie în procesul de selecţie din proiectul Build Solid Ground, în cadrul căruia oferim posibilitatea de formare a 10 de bibliotecari publici în tematica Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă și a conexiunii acestora cu Voluntariatul.

Pro Vobis – Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat implementează în perioada noiembrie 2017-octombrie 2020 proiectul „Build Solid GroundDezvoltarea înțelegerii critice și a implicării active pentru Obiectivul de Dezvoltare Durabilă “SDG11″ și “Noua Agendă Urbană 2030″ (Habitat III), pentru promovarea dreptului la locuire, dreptului la proprietate imobiliară și a orașelor durabile și sustenabile”. Proiectul își propune să faciliteze implicarea activă a cetățenilor europeni în susținerea dezvoltării durabile globale, prin creșterea nivelului de conștientizare și a educației în acest domeniu.

La nivel european, Pro Vobis este unul din cei 14 parteneri care implementează acest proiect ambițios și ne dorim ca în România să avem ca parteneri bibliotecile publice.

Detalii despre desfășurarea cursului și a selecției participanților găsiți aici.

Înscrieri la calea: 

https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLScZuL2yiEtpHaG74OkmV1ocODcP1n6ARo8BdUd1OMvJGbuI_Q/viewform

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *